Creați un flux partajat
Partajarea unui flux este o modalitate facilă de a partaja doar pozele și videoclipurile dorite, doar cu persoanele alese de dvs. Trebuie să invitați prieteni și membri ai familiei care au configurată funcția Partajare poze prin iCloud. Ei pot să vizualizeze, să aprecieze şi să comenteze pozele şi videoclipurile dvs. şi pot să descarce pozele. De asemenea, pot adăuga propriile fotografii și clipuri video la fluxul dvs. utilizând un dispozitiv iOS, un Mac sau un calculator Windows. Oricine vă poate vizualiza fluxul pe web, chiar dacă nu au configurat serviciul Partajare poze prin iCloud, dacă activaţi opţiunea Site web public în setările de flux partajat.
Pe un dispozitiv iOS 7
-
În aplicația Poze, atingeți Partajate în partea de jos a ecranului, atingeți Fluxuri în partea de sus a ecranului, apoi atingeți Flux partajat nou.
Dacă nu aveți încă niciun flux partajat, atingeți partajate în partea de jos a ecranului, apoi atingeți Creați un flux nou.
-
Introduceți un nume pentru fluxul partajat, apoi atingeți Următor.
Invitaţi persoane să se aboneze introducând adresele de e-mail ale acestora sau făcând clic pe Adăugaţi pentru a selecta din contactele dvs., apoi atingeţi Creaţi.
Pentru a le permite celorlalte persoane să vizualizeze fluxul dvs. partajat pe web, tatingeți fluxul în lista Fluxuri partajate, atingeți Persoane, apoi activați opțiunea Site web public. Pentru a trimite prietenilor adresa web a fluxului partajat, atingeţi Partajaţi linkul.
Pe un dispozitiv iOS 6
-
În aplicația Poze, selectați o poză, atingeți butonul Partajați , apoi atingeți Flux foto.
Pentru a partaja mai multe poze dintr-un album, atingeți Editați, selectați pozele, atingeți Partajați, apoi atingeți Flux foto.
Puteți partaja poze și videoclipuri din dosarele Rolă film, Albume, Flux foto, Fețe, Poze, Evenimente sau Locuri.
-
Dacă apare o listă a fluxurilor dvs. partajate existente, atingeți Flux foto nou în listă.
Veți putea vedea lista numai dacă aveți cel puțin un flux partajat.
-
Invitaţi persoane să se aboneze introducând adresele de e-mail ale acestora sau făcând clic pe butonul Adăugaţi .
Pentru a le permite și persoanelor care nu sunt utilizatori iCloud să vizualizeze noul dvs. flux partajat pe web, activați opțiunea Site web public.
Atingeți Următorul, introduceți un comentariu (opțional), apoi atingeți Postați.
Dacă aţi selectat Site web public pentru fluxul partajat şi doriţi să partajaţi un link către acesta, accesaţi aplicaţia Poze şi apăsaţi Flux foto. Pe iPhone sau iPod touch, atingeţi săgeata din dreapta numelui fluxului partajat. La iPad, apăsaţi Editare, apăsaţi fluxul partajat, apoi apăsaţi Partajaţi linkul.
Pe un calculator Mac utilizând iPhoto
Selectați pozele și clipurile video pe care doriți să le partajați.
Faceți clic pe butonul Partajați din bara de instrumente, faceți clic pe iCloud, apoi faceți clic pe „Flux foto nou”.
-
Invitați alte persoane să se aboneze introducând adresele lor de e-mail, apoi denumiți noul flux partajat.
Pentru a permite invitaților să adauge propriile lor poze și clipuri video în fluxul dvs. partajat, selectați Abonații pot posta.
Pentru a permite celorlalți să vadă fluxul dvs. partajat pe web, selectați Site web public.
Faceți clic pe Partajați.
Dacă pentru fluxul partajat aţi selectat opţiunea Site web public şi doriţi să cunoaşteţi adresa web a fluxului, selectaţi fluxul partajat în iPhoto, apoi examinaţi panoul Informaţii. Pentru a trimite prietenilor adresa web, faceţi clic pe link în panoul Informaţii, apoi utilizaţi butonul Partajaţi din Safari.
Pe un calculator Mac utilizând Aperture
Selectați pozele și clipurile video pe care doriți să le partajați.
Faceţi clic pe butonul Partajaţi din bara de instrumente, alegeţi iCloud, apoi alegeţi Flux partajat nou din meniul contextual Flux.
-
Invitați alte persoane să se aboneze introducând adresele lor de e-mail, apoi denumiți noul flux partajat.
Pentru a permite invitaților să adauge propriile lor poze și clipuri video în fluxul dvs. partajat, selectați Abonații pot posta.
Pentru a permite celorlalți să vadă fluxul dvs. partajat pe web, selectați Site web public.
Faceți clic pe OK.
Dacă aţi selectat Site web public pentru fluxul partajat şi doriţi să cunoaşteţi adresa web a fluxului, faceţi clic pe butonul Informaţii de pe miniatura fluxului partajat din Aperture. Pentru a trimite prietenilor adresa web, faceţi clic pe link în dialogul Informaţii, apoi utilizaţi butonul Partajaţi din Safari.
Pe un calculator Windows
Selectați aplicația Poze iCloud din Favorite accesând o fereastră de foldere din Explorer (Windows 8) sau din Windows Explorer (Windows 7).
Faceți clic pe Flux foto nou din bara de instrumente.
-
Invitați alte persoane să se aboneze introducând adresele lor de e-mail, apoi denumiți noul flux partajat.
Pentru a le permite celorlalți să vizualizeze noul dvs. flux partajat pe web, selectați opțiunea Site web public.
Faceți clic pe Următor, apoi glisați poze sau videoclipuri în fereastra de dialog care apare sau faceți clic pe „Selectați poze sau videoclipuri”.
Faceți clic pe Salvați.
Invitaților dvs. li se trimite un e-mail și o notificare prin care li se solicită să se înscrie sau să se aboneze la fluxul dvs. partajat. Invitații care utilizează un dispozitiv iOS sau un calculator Mac cu OS X v10.8 sau o versiune ulterioară primesc invitațiile și în Centrul de notificări.
Invitații care utilizează un dispozitiv Apple TV pot să accepte invitații la fluxuri foto partajate, să vizualizeze fluxuri partajate, aă aprecieze poze și să citească comentariile la acestea.