Configurați Găsire iPhone

Pentru a putea localiza dispozitivele, trebuie să configurați iCloud și să activați opțiunea Găsire iPhone pe fiecare dintre dispozitivele dvs. iOS și calculatoarele Mac. Găsire iPhone necesită sistemul iOS 5 sau versiunile ulterioare sau OS-X v.10.7.5 sau versiunile ulterioare.

Important: Pentru a vedea toate dispozitivele dvs. în aplicația Găsire iPhone, configurați fiecare dispozitiv folosind același cont iCloud.

În iOS 7 sau versiuni ulterioare, aplicația Găsire iPhone include o nouă caracteristică numită Blocare activare, care este pornită automat atunci când configurați aplicația Găsire iPhone. Blocarea activării face mai dificil pentru oricine să utilizeze sau să vândă dispozitivul dvs. iPhone, iPad sau iPod touch dacă este vreodată pierdut sau furat. Pentru mai multe informații, consultați articolul de asistență Apple Blocare activare Găsire iPhone în iOS 7.

Configurați un dispozitiv iOS

  1. În ecranul principal al dispozitivului, atingeți Configurări, apoi iCloud.

    Dacă vi se cere să vă autentificați, introduceți ID-ul Apple sau, dacă nu aveți unul, atingeți Obțineți un ID Apple gratuit, apoi urmați instrucțiunile.

  2. În cazul în care aplicaţia Găsire iPhone (sau Găsire iPad sau Găsire iPod) este dezactivată, apăsaţi pentru a o activa.

    Sfat: Pentru securitate sporită, configurați un cod de acces care trebuie introdus înainte ca oricine altcineva să poată accesa aplicațiile și informațiile de pe dispozitivul dvs. (Configurări > General > Blocare cu cod de acces sau Cod de acces și amprentă).

Configurați un calculator Mac

  1. Pe calculatorul dvs. Mac, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi dați clic pe iCloud.

    Dacă vi se cere să vă autentificați, introduceți ID-ul Apple sau, dacă nu aveți unul, faceți clic pe Creați un ID Apple nou, apoi urmați instrucțiunile.

  2. În cazul în care aplicaţia Găsire Mac este dezactivată, selectaţi-o pentru a o activa.

    Sfat: Pentru securitate suplimentară, asigurați-vă că pentru accesarea contului dvs. de utilizator este necesară o parolă și că autentificarea automată este dezactivată în preferințele pentru utilizatori și grupuri. Pentru informații suplimentare, selectați Ajutor > Ajutor preferințe de sistem.

Acum puteți utiliza aplicația Găsire iPhone pentru a localiza dispozitivele pe care le configurați.